Cruciada ptr dovedirea adevarului despre religie

Forum ptr cei care indraznesc sa gandeasca liber
 
AcasaAcasa  InregistrareInregistrare  ConectareConectare    
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 
Rechercher Cautare avansata
Ultimele subiecte
» Rugaciune Ajutatoare in indeplinirea dorintelor
Joi Oct 27, 2016 2:50 pm Scris de CatalinConstantinGheorghe

» De ce anti-religie si anti-biserica?
Lun Oct 24, 2016 12:42 pm Scris de Rayna

» Melodii ascultate cu mare placere
Vin Mai 13, 2016 9:55 am Scris de Rayna

» Introducere in Sistemele magice
Vin Mai 13, 2016 9:53 am Scris de Rayna

» Satan ...ce stim despre el
Mar Feb 09, 2016 12:18 pm Scris de Rayna

» Dedicatii muzicale
Joi Feb 04, 2016 12:37 pm Scris de Soimos

» Sa ne mai si amuzam putin :)
Dum Dec 06, 2015 9:35 pm Scris de Soimos

» Este Isus Christos acel Satan numit si Lucifer?
Sam Dec 05, 2015 1:17 am Scris de Rora9

» Din ciclul: "Cronica prostiei Omenesti"
Dum Noi 29, 2015 9:33 pm Scris de Soimos

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Forum
Parteneri
forum gratuit

Distribuiți | 
 

 Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Dum Iul 03, 2011 9:54 pm

Rolul împăratului Constantin în creștinismul timpuriu

În ciuda complexității intrigilor și subintrigilor, Codul lui Da Vinci este, în esență, o poveste despre ceea ce este corect sau greșit, despre bine și rău. Prin urmare, nu e surprinzător că personajele pot fi împărțite în aceste categorii. Personajele pozitive îi includ, desigur, pe Langdon și Sophie Neveu, care, de bună-credință, vor numai să descopere adevărul.
Un personaj pozitiv, însă într-un mod ambiguu, este șeful poliției
judiciare franceze, Bezu Fache, o figură sumbră, ale cărui acțiuni paradesea egoiste, un individ arogant, dar care până la urmă se dovedește a fi de partea binelui. De partea răului, spre surpriza noastră, îl găsim pe Leigh Teabing ("Învățătorul" — înainte să se autodemaște, Teabing apare ca fiind de partea lui Langdon și Neveu); Rémy, șoferul și spionul lui Teabing; și călugărul Albinos Silas, care ucide la comandă, pentru a înfăptui ceea ce i se pare lui a fi binele superior.
Dar nu numai personajele din povestire, ci și personajele istorice pe care este bazată povestirea pot fi considerate pozitive sau negative.
Sigur că Iisus și Maria Magdalena sunt personaje pozitive din trecut. Pe de altă parte, arhetipul "băiatului rău" este împăratul roman din secolul al IV-lea, Constantin. Se spune că, de fapt, Constantin este cauza multor rele care au covârșit religia creștină din zilele lui până azi. Conform lui Leigh Teabing (și lui Langdon, într-o anumită măsură), Constantin a fost cel care a schimbat pentru totdeauna forma creștinismului, a pus accentul pe masculin, a demonizat femininul, a atribuit în mod fals o origine divină profetului muritor Iisus, a suprimat evangheliile timpurii care celebrau trăsăturile umane ale lui Iisus și a canonizat textele care îi accentuau divinitatea. Este această portretizare adevărată?

Creștinismul lui Constantin

Mai precis, Teabing ne spune că împăratul Constantin nu a devenit niciodată creștin, ci a rămas păgân toată viața; Constantin a folosit creștinismul doar ca să își atingă scopurile politice. Se spune că a întrunit Conciliul de la Nicea în anul 325 pentru a încerca să unifice creștinătatea, forțând-o să îl recunoască pe Iisus ca ființă divină mai degrabă decât umană (până atunci, creștinii îl considerau pe Iisus om).
Și atunci Constantin a creat Biblia pe care o avem astăzi, o Biblie care exclude femeia și sărbătorește bărbatul și în care omul Iisus este proclamat a fi de esență divină. Câtă realitate istorică este în aceste afirmații despre împăratul Constantin și în ce măsură sunt ele fantezii, ficțiuni care formează firul narativ, dar care nu se sprijină pe istorie? Putem începe cu întrebarea referitoare la relația lui Constantin cu creștinismul.
Este adevărat că a rămas păgân toată viața lui și că nu s-a convertit niciodată la creștinism?
Amintiți-vă de conversația-cheie dintre Sophie și Leigh Teabing pe această temă:

''— Credeam că împăratul Constantin era creștin, spuse Sophie.
— Nicidecum, comentă Teabing cu dispreț. A fost păgân toată viața lui și a fost botezat pe patul de moarte, când era prea slăbit ca să protesteze... La trei secole după crucificarea lui Iisus Christos, adepții lui Iisus s-au înmulțit exponențial. Creștinii și păgânii au început să se războiască, iar conflictul a luat asemenea proporții încât amenința să scindeze Roma.
Constantin a decis că trebuia să acționeze. În anul 325 A.D., el a hotărât să unifice Roma printr-o singură religie, creștinismul.
Sophie era uimită.
— De ce ar alege un împărat păgâncreștinismul ca religie oficială?
Teabing chicoti.
— împăratul Constantin era un foarte bun om de afaceri. El a înțeles că creștinismul avea succes și pur și simplu a pariat pe calul câștigător" (p. 232).''


Istoricii pot recunoaște ceva adevăr în aceste afirmații, dar, în ansamblu, ele conțin mai multă ficțiune decât fapt istoric. Primul lucru ce se impune a fi discutat este cursul pe care l-a urmat creștinismul până la faimoasa convertire a împăratului Constantin la credință.


Luptele dintre creștini și păgâni

Nu este adevărat, cum spune Teabing, că, la un moment dat, "creștinii și păgânii au început să se războiască, iar conflictul a luat asemenea proporții încât amenința să ducă la scindarea Romei. Asta ar da prea mult credit influenței creștinismului înainte de convertirea împăratului Constantin, făcând să pară că atunci creștinii erau aproape la fel de numeroși ca și păgânii și se aflau mereu în poziție de atac sau
contraatac. Realitatea este complet diferită. Înainte de împăratul Constantin, la începutul secolului al IV-lea, creștinii formau un grup minoritar în Imperiul Roman și erau persecutați de grupurile covârșitor majoritare păgânii și autoritățile lor conducătoare. Ar trebui probabil să ofer mai întâi câteva definiții.
Păgân, atunci când apare în acest context, nu este un termen negativ. Se referă pur și simplu la oricare dintre adepții religiilor politeiste din Imperiul Roman adică religiile care adorau o pluralitate de zei. Și cum toată lumea din Imperiu, cu excepția evreilor și a creștinilor, venera mai mulți zei, termenul se referă la marea majoritate a populației.
Erau adorați zei de toate felurile. "Zeii puternici", pe care îi știm din mitologia greacă sau romană, ca Zeus, Ares sau Atena și corespondenții lor romani, Jupiter, Marte și Minerva. Dar pe lângă aceștia, mai erau zeii fiecărei localități și cei cu diferite funcții: zei speciali care sălășluiau în cetățile mari și mici din tot Imperiul și le protejau (fiecare loc cu zeul lui), zei ai familiei și ai gospodăriei, zei ai pădurilor, ai râurilor și câmpiilor, zei cu funcții diverse. aceia care făceau recoltele să crească, mențineau vitele fertile, protejau femeile la naștere, aduceau sănătate, bogăție și pace sau făceau mici favoruri muritorului atunci când erau rugați. În această perioadă a Imperiului Roman, exista într-adevăr o tendință de a considera un zeu ca fiind superior altora, ca Zeu suprem.
Însuși Constantin se închina "invincibilului zeu al soarelui" (lat. Sol Invictus), atât înainte, cât și după ce a devenit creștin. Uneori, împăratul Constantin, ca și alții, pare să identifice această zeitate cu Apolo, și el asociat cu soarele.
Dar după ce împăratul Constantin s-a convertit la creștinism, se pare că a asimilat acest zeu Dumnezeului creștin. În orice caz, religiile păgâne din Imperiu adorau mai mulți zei, în felul în care li se părea lor că se cuvine. Acesta este un lucru important de știut pentru a înțelege interacțiunile dintre creștini și păgâni la care se referă Leigh Teabing când spune că păgânii și creștinii "se războiau" unii împotriva altora. De fapt, nu era chiar așa.
Existau lupte violente, dar din punct de vedere istoric ele erau aproape în întregime unilaterale. Majoritatea păgână se lupta împotriva minorității creștine, încercând să o elimine. Creștinismul fusese o religie persecutată încă de la începuturi. El a început de fapt cu torturarea și uciderea fondatorului său, Iisus. Și după moartea lui Christos, un număr de adepți ai săi au împărtășit aceeași soartă.
Uneori evreii au fost cei care i-au persecutat pe primii creștini, pentru că, din punctul de vedere al multor evrei, creștinii comiteau o blasfemie împotriva lui Dumnezeu numindu-l pe Iisus Mesia. Dar pe măsură ce a trecut timpul, persecuțiile au început să vină mai mult din partea romanilor păgâni și a oficialilor lor regionali.
Păgânii îi urau pe creștini din cauza felului în care primii înțelegeau relația lor cu zeii. Zeii le asigurau tot ce era necesar vieții lor: sănătate, prosperitate, dragoste, pace, fertilitate și așa mai departe. Făceau toate acestea în schimbul adorației muritorilor, primită sub forma sacrificiilor de animale sau a altor ofrande în hrană, dar și sub forma rugăciunilor spuse în onoarea lor.
Zeii nu erau geloși unul pe altul, însă adoratorii nu puteau participa decât la ritualurile religioase aparținând unuia dintre aceștia. Erau mulți zei și fiecare trebuia adorat. Ce se întâmpla oare când nu erau recunoscuți cum se cuvine? Exista riscul să se supere și atunci era vai și amar! Zeii se răzbunau cu ajutorul diverselor dezastre "naturale": ciumă, foamete, secetă, cutremure. Cea mai simplă explicație când se întâmpla așa ceva era că zeii le aduseseră. Pentru că muritorii nu le închinaseră destule ofrande.
Și cine refuza oare să îi adore pe zei după voia lor? Aceștia erau creștinii, care susțineau că există un singur Dumnezeu, Domnul lui Iisus, singurul ce trebuia adorat. În secolele al II-lea și al III-lea d.Chr., când orașele, cetățile sau diversele regiuni erau lovite de dezastre, era foarte lesne de crezut că aceasta se întâmpla din vina creștinilor, lucru care ducea adesea la violență în masă împotriva lor.
Iar când aceasta căpăta proporții incontrolabile, administratorii romani interveneau oficial și începeau să facă presiuni asupra creștinilor pentru a-i determina să renunțe la credința lor și să adore zeii păgâni așa cum se cuvenea. Când creștinii refuzau aceasta, ei erau pedepsiți prin tortură sau, uneori, cu moartea. Aceasta era situația reală a creștinilor și a păgânilor din Imperiu.
Nu existau două facțiuni care se războiau, așa cum afirmă Teabing. Ci era o populație majoritară păgână, care persecuta o minoritate creștină. Persecuțiile împotriva creștinilor au culminat exact în perioada dinainte ca împăratul Constantin să apară în scenă. Predecesorul său la tron a fost Dioclețian, care avea controlul asupra jumătății estice a Imperiului Roman, în timp ce jumătatea de apus era condusă de Maximian. Dioclețian a decis că trebuia să se ocupe de creștini o dată pentru totdeauna, în condițiile în care, pe vremea aceea, aceștia constituiau
probabil între 5% și 8% din Imperiu.
Așa că în anul 303 d.Chr., Dioclețian, cu cooperarea lui Maximian, a început o persecuție generală a creștinilor în tot Imperiul Roman (cele mai multe dintre persecuțiile anterioare, până în secolul I d.Chr., luseseră la nivel local și nu în tot Imperiul). Au fost emise câteva edicte care impuneau arderea cărților creștine, demolarea bisericilor creștine, eliminarea privilegiilor sociale pentru creștini și, în cele din urmă, intemnițarea capilor clerului creștin. Mai târziu, în anul 304, un alt edict a impus obligativitatea cetățenilor romani de a aduce sacrificii zeilor, iar nesupunerea însemna moarte sau muncă silnică. Bineînțeles că creștinii nu se puteau supune fără să își compromită credința. Această "Mare Persecuție", cum a fost numită ea, a reînceput periodic pe parcursul a zece ani.
Conform spuselor lui Teabing, împăratul Constantin a fost cel care a pus capăt conflictelor dintre păgâni și creștini, în anul 325. Nici această afirmație nu este corectă. Constantin a făcut pace și a încheiat
persecuțiile împotriva creștinilor în anul 313 d.Chr., la un an după ce s-a convertit. Pentru a ne da seama cum s-a petrecut aceasta, trebuie să analizăm convertirea în sine, care a fost un proces destul de complicat. Oricum, este foarte clar că, în ciuda afirmației lui Teabing, împăratul Constantin nu a fost un păgân convins. Convertirea sa a fost marcată, se pare, de un moment decisiv pe câmpul de luptă.

Convertirea imparatului Constantin

Din nefericire, nu există texte care să ateste cum s-a convertitde fapt Constantin, ci numai relatarea biografului impăratului, Eusebius, un autor creștin din secolul al IV-lea, adesea numit "părinte al bisericii"deoarece este primul creștin care a scris un tratat cuprinzător de istorie a bisericii din zilele lui Iisus până în vremea sa, adică secolul împăratului Constantin. Pe lângă cele zece volume ale Istoriei Bisericii, Eusebius a scris o biografie a lui Constantin. Cum e ușor de bănuit, biografia reflectă perspectiva creștină a lui Eusebius. Chiar și așa, el pretinde că a aflat despre faimoasa convertire a lui Constantin chiar de la împărat, dar după câțiva ani. În orice caz, relatarea istorică a convertirii este simplă.
După ce Dioclețian a abdicat în 305 d.Chr., împăratul Constantin i-a urmat la tron; însă, la Roma, Maximian a revendicat coroana lui Dioclețian pentru el însuși, până când Constantin l-a învins pe câmpul de luptă. În cele ce au urmat, Maxentius, fiul lui Maximian, a preluat controlul asupra orașului.
Intenția lui Constantin era să devină unicul conducător al Imperiului, iar aceasta însemna că trebuia să scape de Maxentius și de armatele lui.
Constantin a mărșăluit spre Roma, unde s-a dat o mare bătălie la Podul Milvian, de pe fluviul Tibru. Mai târziu, Constantin a povestit că i s-a arătat un semn înainte de bătălie și că acest semn l-a făcut să îmbrățișeze creștinismul ca unica religie adevărată. Conform povestirii sale, el a știut că, în bătălia aceea, va fi victorios numai dacă va fi susținut de forța divină, dar nu știa cărui zeu să i se adreseze spre a primi ajutor. Și atunci a avut viziunea, în plină zi.
A văzut pe cer un steag de forma unei cruci, iar deasupra lui erau cuvintele "Prin acest semn, cucerește". Împăratul nu știa ce însemnătate putea să aibă aceasta, însă în noaptea care a urmat a visat că Christos a venit la el cu același semn și i-a spus să îl folosească pentru a fi protejat împotriva dușmanilor. A doua zi, Constantin a chemat mai mulți meșteri și le-a descris semnul, iar ei au făurit o versiune strălucitoare, din aur și pietre prețioase. Avea forma crucii, cu două litere grecești în vârf, un chi și un ro, primele două litere din numele lui Christos. După cum afirmă Eusebius, împăratul Constantin a chemat sfătuitori pricepuți la religie, ca să afle semnificația celor întâmplate, iar aceștia i-au spus că dacă se va închina zeului creștin, va fi protejat mereu.
Constantin a luptat cu Maxentius la Podul Milvian sub acest semn și a repurtat o victorie răsunătoare, impunându-se ca împărat al apusului (un alt general, Licinius, era împărat în partea de est a Imperiului).
Leigh Teabing are dreptate să spună că împăratul Constantin nu era creștin pe de-a-ntregul, fără nimic păgân în el. Mai întâi, au observat învățații, el pare să fi continuat să îl adore pe Zeul Soare chiar și după "convertirea" sa: de exemplu, monedele bătute în timpul domniei sale au continuat să înfățișeze Sol Invictus timp de încă nouă ani. Poate că împăratul Constantin a combinat vechea sa religie cu noua credință în Dumnezeul creștin. Probabil că nu întâmplător a hotărât ca Dumnezeul creștin să fie sărbătorit duminica (ziua soarelui) și ca nașterea lui Christos să fie sărbătorită la vremea solstițiului de iarnă. În orice caz, contrar afirmației lui Teabing, Constantin cu siguranță a început să se considere creștin într-un anumit sens, începând din acest moment de grație din anul 312. În anul următor, Constantin a aranjat cu Licinius, comandantul părții de răsărit a Imperiului, să proclame încetarea ostilităților împotriva creștinilor în tot Imperiul Roman.
Aceasta implica emiterea unui edict, care a devenit cunoscut în istorie ca Edictul de la Milano, care asigura libertate religioasă pentru toți cetățenii Imperiului și permitea creștinilor, păgânilor sau evreilor să venereze orice zeu (zei) voiau și în ce fel considerau cuvenit.
Acest Edict, și nu conciliul care a avut loc la Nicea doisprezece ani mai târziu, a pus capăt conflictelor creștino-păgâne. Din acest moment, împăratul Constantin s-a recunoscut și a fost recunoscut drept creștin, deși, așa cum am indicat, se pare că, încă vreo zece ani, el a păstrat și tradiția specifică adorării zeităților păgâne.
Însă, până la sfârșitul anului 320, Constantin era cu adevărat devotat credinței creștine. Leigh Teabing are dreptate să spună că împăratul nu a fost botezat până pe patul de moarte (în anul 337 d.Chr.), dar botezul nu a avut loc împotriva voinței sale, cum susține Teabing. Și nu era neobișnuit pentru creștini să aștepte să fie botezați înainte să moară. Cu mult înainte de asta, Constantin a făcut cunoscută orientarea sa creștină, împreună cu donațiile sale generoase în folosul bisericii creștine și a clerului său, timp de peste douăzeci de ani. Rămâne întrebarea: de ce s-a convertit Constantin la credința creștină?
Este greu de știut dacă Teabing are sau nu dreptate când spune că împăratul "a pariat pur și simplu pe calul câștigător". Este evident că împăratul Constantin avea intenția să unifice Imperiul, care fusese divizat vreme îndelungată (timp de cincizeci de ani înainte de Dioclețian, Imperiul avusese douăzeci de împărați diferiți). În acest scop, el a luat o serie de măsuri politice și financiare. Iar în adoptarea credinței în umnezeul creștin, el a văzut o modalitate de a aduce unitate culturală în Imperiu : acesta putea fi un Imperiu care se închina unui singur Zeu (Dumnezeului creștin, în locul multitudinii de zei adorați pe tot teritoriul Imperiului până atunci) și avea un singur împărat pe tron. Un Zeu, o credință, un împărat, un Imperiu.
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Dum Iul 03, 2011 10:00 pm

Conciliul de la Niceea

Teabing menționează acest Conciliu atunci când îi vorbește Sophiei Neveu în atelierul lui. El îi spune că împăratul Constantin a întrunit Con- ciliul de la Nicea pentru a supune la vot ipoteza naturii divine a lui Iisus și că s-a folosit de acest fapt ca modalitate de a-și consolida puterea.

"— În timpul acestei fuziuni a religiilor, Constantin a avut nevoie să întărească noua religie creștină și a convocat faimoasa adunare ecumenică acum cunoscută drept Conciliul de la Nicea... La această adunare, spuse Teabing, au fost dezbătute și votate multe aspecte ale creștinismului — data zilei de Paști, rolul episcopilor, administrarea sacramentelor și, desigur, naturadivi nă a lui Iisus.
Nu înțeleg. Natura lui divină?
— Draga mea, spuse Teabing, până înacel moment din istorie, Iisus era considerat de adepții Săi drept un profet muritor... un bărbat puternic și important, însă un om . Un muritor.
— Nu Fiul lui Dumnezeu?
— Nu, spuse Teabing. Acceptarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu a fost oficial propusă și votată de Conciliul de la Nicea.
— Stai puțin. Vrei să spui că natura divină a lui Iisus este rezultatul supunerii lavot?
— Da, răspunse Teabing... Recunoscând oficial că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Constantin l-a transformat pe Iisus întrun zeu care a existat dincolo de lumea muritorilor, într-o ființă a cărei putere era de necontestat." (p. 233)


Reamintesc, punctul de vedere al lui Teabing conține și elemente de
ficțiune, și adevăruri istorice. Constantin a convocat într-adevăr Conciliul de la Nicea, iar unul dintre puncte chiar viza divinitatea lui Iisus. Însă acest Conciliu nu s-a întrunit pentru a decide dacă Iisus era sau nu divin, așa cum afirmă Teabing. Dimpotrivă: toți membrii Conciliului și, de fapt, creștinii de pretutindeni erau deja de acord că Iisus era de esență divină, Fiul lui Dumnezeu. Problema pe care o dezbăteau era cum să înțelea gă natura divină a lui Iisus, având în vedere faptul că el era de asemenea om.
În plus, cum se putea ca și Iisus, și Dumnezeu să fie Dumnezeu, dacă exista un singur Dumnezeu?Acestea erau întrebările la care trebuia să găsească răspunsuri Conciliul de la Nicea, nu dacă Iisus era divin sau nu. Și, în mod sigur, nu s-a votat spre a hotărî dacă Iisus era sau nu de natură divină: acesta era deja un fapt general recunoscut de către creștini, și fusese astfel chiar de la începutul acestei religii.

Arie si Conciliul de la Niceea

Necesitatea găsirii unei soluții la această dilemă a dus până la urmă
la întrunirea Conciliului de la Nicea. La începutul secolului al IV-lea, pe vremea convertirii împăratului Constantin, în Alexandria, Egipt, un important centru al creștinătății, trăia un învățător popular pe nume Arie. Acesta a încercat să rezolve problema identității
lui Iisus susținând că la început a fost numai Dumnezeu Tatăl.
Dar că, la un moment dat în eternitate, Dumnezeu l-a creat pe Fiul său și prin acest Fiu al lui Dumnezeu, Christos, el a creat toate lucrurile. Christos era deci o ființă divină dar era subordonat lui Dumnezeu Tatăl, ca fiind creația sa dintâi. Și Christos a fost cel care a dat viață tuturor lucrurilor. El s-a făcut om născându-se din Fecioară și a murit pentru păcatele omenirii, apoi a înviat din morți și continuă să trăiască alături de Dumnezeu, ca Fiu al lui Dumnezeu, în ceruri.
Această soluție la problema identității lui Iisus a fost extrem de populară, în mare parte pentru că ea păstra afirmațiile pe care creștinii voiau să le facă despre Dumnezeu (există un singur Dumnezeu și el este prezent printre noi prin Iisus) și despre Christos (că el este de natură divină și că el s-a întrupat). Dar au existat și creștini care au criticat această teorie deoarece, spuneau ei, Iisus apărea astfel ca subordonat lui Dumnezeu Tatăl, fără să fie în întregime Dumnezeu. Unul dintre oponenții lui Arie era un tânăr diacon dintr-o biserică din Alexandria, care urma să devină una dintre cele mai importante figuri din istoria creștinismului în secolul al IV-lea. Numele lui era Atanasie. Acesta și cei de aceeași credință cu el susțineau o teorie a paradoxului, conform căreia Christos era divin și uman în același timp. Christos existase întotdeauna, el nu luase ființă într-un anume moment din timp și era în întregime (iar nu derivat din) Dumnezeu. De fapt, el era de aceeași esență ca Dumnezeu Tatăl. Aceasta este viziunea care a condus în cele din urmă la formularea doctrinei ortodoxe a Trinității, care susține că există de fapt trei persoane care alcătuiesc un singur Dumnezeu. Toate trei sunt de aceeași substanță și sunt co-eterne, dar nu reprezintă trei dumnezei: Dumnezeu este unul, manifestat în trei persoane. Toate acestea pot părea azi un set misterios de dezbateri. Dar în Alexandria și în alte părți ale lumii creștine de la începutul secolului al IV-lea discuțiile erau extrem de vehemente. Iar aceste dezbateri aprinse au afectat unitatea bisericii pentru că, până la urmă, au izbucnit certuri, lupte și acte de violență pe marginea întrebării dacă Iisus era numai "ca" Dumnezeu, adică era creat ca divinitate secundară sau era "din aceeași substanță" ca Dumnezeu, co-etern cu el.
Privind în urmă, teologii din secolele care au urmat au arătat că cele două poziții care stârniseră certuri se rezumau, nici mai mult, nici mai puțin, la o neînțelegere asupra literei i: una susținea că Iisus era ca Dumnezeu (în greacă: homoiousios), iar cealaltă că el era de aceeași substanță ca Dumnezeu (în greacă: homoous ios ). Dari-ul cu pricina a încins multe spirite pe vremea aceea. Ce au toate aceste lucruri de-a face cu împăratul Constantin? Așa cum am văzut — și așa cum indică și Leigh Teabing — Constantin a vrut ca, prin creștinism, să își unifice Imperiul. Însă cum putea creștinismul să aducă unitate când el era divizat chiar în natura sa, din cauza a ceea ce pe atunci se considera a fi o problemă teologică fundamentală(cea mai importantă problemă teologică, din unele puncte de vedere): esența lui Dumnezeu însuși?
Constantin, dorind unitatea bisericii pentru că dorea unitatea Imperiului său, a convocat Conciliul pentru a decide asupra poziției lui Arie: dacă Christos era o creație divină a Tatălui sau era el însuși co-etern și egal cu Dumnezeu.

Conciliul de la Nicea s-a întrunit în 325 d.Chr. pentru a lua o hotărâre în acest sens7. Contrar afirmației lui Teabing, nu a fost chiar un vot "strâns". Marea majoritate din cei 200 sau 250 de episcopi prezenți a favorizat viziunea lui Atanasie împotriva lui Arie, iar aceasta a devenit în cele din urmă chiar viziunea reștinismului (deși dezbaterile au continuat timp de zeci de ani, chiar și după Conciliu). Și chiar mai important, contrar afirmațiilor lui Teabing, nu s-a supus la vot natura divină a lui Iisus. De 250 de ani, creștinii erau de acord că Iisus era divin. Singura întrebare era în ce fel era el divin, iar Conciliul de la Nicea s-a întrunit spre a rezolva această dilemă.

Imparatul Constantin conform afirmatiilor lui Teabing

Mai sunt și alte comentarii pe care Teabing le face despre împăratul
Constantin și pe care trebuie să le analizăm în capitolele următoare. De
exemplu, el susține că Biblia creștină în forma de care dispunem acum cu douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament — a fost alcătuită de însuși împăratul Constantin, în efortul său de a garanta unitatea bisericii, pe care el a dorit-o ca forță unificatoare a Imperiului său. Vom vedea că această afirmație este complet eronată; alcătuirea canonului Noului Testament a fost un proces îndelung elaborat, care a început cu câteva secole înainte de Constantin și nu a fost încheiat până după moartea sa. De fapt, el nu a avut nimic de-a face cu acest proces. Printre altele, cele patru Evanghelii pe care le considerăm a face parte din Noul Testament fuseseră deja puse în drepturi înainte de convertirea împăratului Constantin, iar "celelalte" evanghelii fuseseră de multă vreme interzise de conducătorii creștini, ca scrieri eretice, prin urmare, nu au fost suprimate de împăratul Constantin.
Mai mult, Teabing susține că împăratul Constantin a construit o formă masculinizată a religiei creștine, a suprimat și chiar a demonizat elementul feminin, astfel încât adevărata formă a creștinismului, care adora femininul divin, a fost pierdută pentru posteritate, continuând să supraviețuiască numai sub forma societăților secrete ca Stăreția sionului.
Așa cum vom vedea, nici acest lucru nu are nici o umbră de realitate istorică, ci marchează un alt fragment de pură fantezie, util pentru ficțiunea Codul lui Da Vinci, dar fără nici o legătură cu istoria așa cum a fost ea. Înainte de a trata aceste subiecte însă, este important să analizăm celelalte documente ale creștinismului timpuriu pe care Teabing și chiar Robert Langdon, într-o mai mică măsură, le pomenesc în Codul lui Da Vinci. Aceste documente sunt cunoscute acum datorită recentelor des- coperiri ale Manuscriselor de la Marea Moartă și a Bibliotecii Nag
Hammadi, care ne aduc lămuriri prețioase referitoare la adevărata
esență a creștinismului. Acestea constituie subiectul următorului capitol.


Ultima editare efectuata de catre GaSpAr in Lun Iul 04, 2011 12:43 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Dum Iul 03, 2011 10:08 pm

Descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă și a Bibliotecii Nag Hammadi

Aflându-se în atelierul său, Leigh Teabing îi explică Sophiei Neveu "adevărata" natură a lui Christos și susține că, deși Evangheliile Noului Testament îl portretizează pe Iisus ca fiind divin și nu ca om (o viziune care, așa cum am arătat, este greșită), există alte evanghelii de la începuturile creștinismului care oferă o descriere mai exactă din punct de vedere istoric și în care Iisus este privit sub aspectele sale umane. Aceste evanghelii, îi spune el, au fost descoperite relativ recent, datorită cercetărilor arheologice care au scos la iveală Manuscrisele de la Marea Moartă și documentele de la Nag Hammadi, Egipt. Acestea, spune el, se numără printre cele mai vechi relatări evanghelice despre Iisus și pot fi utilizate pentru a corecta viziunea canonică în accepțiunea căreia Iisus este divin.
Sunt adevărate aceste afirmații despre Manuscrisele de la Marea Moartă și despre Biblioteca Nag Hammadi (cum este ea numită)? Să analizăm ceea ce îi spune Teabing Sophiei:

"— Din fericire pentru istorici, spuse Teabing, unele dintre evangheliile pe care împăratul Constantin a încercat să le distrugă au reușit să supraviețuiască. Manuscrisele de la Marea Moartă au fost descoperite în anii 1950, ascunse într-o peșteră lângă Qumran, în deșertul Iudeii. Și, desigur, mai sunt și manuscrisele copte din 1945 de la Nag Hammadi. Pe lângă faptul că istorisesc adevărata poveste a Graalului, aceste
documente vorbesc despre Christos descriindu-l în termeni destul de umani. Și bineînțeles că Vaticanul, continuându-și tradiția de informare eronată, a încercat din greu să suprime publicarea acestor manuscrise." (p. 234)


Din nefericire, cam tot ce spune Teabing este inexact din punct de
vedere istoric.
(1) Așa cum vom ve dea mai târziu, împăratul Constantin nu a încercat să distrugă nici una dintre primele evanghelii.
(2) Manuscrisele de la Marea Moartă nu conțin evanghelii și, de fapt, nu
conțin nici un document care să vorbească despre Christos sau despre
creștinism; ele sunt evreiești.
(3) Aceste Manuscrise au fost descoperite
în 1947, și nu în anii 1950.
(4) Documentele copte de la Nag Hammadi
erau cărți, și nu manuscrise (aceasta este o distincție importantă pentru
istoria primelor cărți creștine).
(5) Nici acestea și nici Manuscrisele de la
Marea Moartă nu pomenesc deloc Graalul.
(6) Ele nu vorbesc despre Iisus și rolul lui "în termeni care pun accentul pe omenesc"; din contră, în documentele de la Nag Hammadi, Iisus este descris ca fiind divin mai accentuat decât în Evangheliile din Noul Testament.
(7) Vaticanul nu a tăinuit niciodată vreunul din aceste documente. Acest lucru nu înseamnă că descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă și a documentelor de la Nag Hammadi nu are nici o importanță pentru înțelegerea personajului istoric Iisus și a relatărilor despre el.
Dimpotrivă: ambele descoperiri au fost foarte importante, dar nu din
motivele pe care le oferă Teabing. Pentru a înțelege pe deplin importanța acestor descoperiri, trebuie să le analizăm separat, începând
cu cea mai faimoasă dintre ele, Manuscrisele de la Marea Moartă.

Continutul manuscriselor

Ce fel de cărți se găsesc printre manuscrisele descoperite în cele
unsprezece peșteri de lângă așezarea Qumran?
Primul lucru care trebuie subliniat este că aici nu e vorba de nici un fel de documente creștine: toate textele sunt evreiești, scrise de evrei, copiate de evrei și folosite de evrei pe vremea lui Iisus (între anii 150 î.Chr. și 70 d.Chr.). Printre cele mai semnificative documente dintre Manuscrisele de la Marea Moartă se numără și exemplare ale Bibliei evreiești (Vechiul Testament din Biblia creștină). Unele dintre aceste exemplare sunt aproape complete — de exemplu, unul dintre primele șapte descoperite în Peștera 1 este un manuscris al profetului Isaia.
Toate cărțile din Biblia evreiască sunt prezente printre manuscrisele
descoperite în cele unsprezece peșteri, cu excepția cărții Esterei.
Descoperirea acestor manuscrise biblice este importantă pentru că,
înainte să aibă loc, cele mai vechi exemplare ale Bibliei evreiești de care
dispuneam datau din anul 1000 d.Chr.; exemplarele descoperite la Marea Moartă sunt mai vechi cu un mileniu (sau chiar mai mult) decât orice se știa că există până în momentul acela.
Astfel, acum putem spune cât de fidel au fost copiate textele Bibliei evreiești de-a lungul timpului. S-a dovedit că unele texte (de exemplu, Isaia) au fost copiate cu mare acuratețe, secol după secol; altele (inclusiv cartea lui Samuel, de exemplu) au suferit schimbări foarte mari odată cu trecerea timpului. Multe dintre cărțile descoperite în peșterile de lângă Qumran ne erau necunoscute înainte o adevărată bibliotecă de texte evreiești, care nu fuseseră disponibile până la acea dată. Majoritatea sunt scrise în ebraică (limba Scripturilor evreiești), unele în aramaică (limba vorbită zi de zi pe vremea aceea) și foarte puține în greacă (limba folosită în comerțul internațional și în cultură). Ele includ comentarii despre textele biblice, în care autorii interpretează textul și explică semnificația sa pentru viața din comunitate. Scopul acestor comentarii nu este să reflecte ce dorea autorul biblic să comunice cititorilor din vremea lui; ele încearcă să arate cum autorii biblici au făcut profeții care s-au împlinit peste câteva secole, chiar în comunitatea Qumran.
Există și alte documente în comunitatea Qumran pe care învățații
le-au numit "sectare", ceea ce înseamnă că ele implică viața comunității însăși conținând reguli de comportament, condiții de admitere, pedepse pentru încălcarea politicii comunității și așa mai departe. Specialiștii sunt pe deplin convinși că această comunitate a fost alcătuită de un grup de evrei cunoscuți în alte surse antice drept esenieni. Citind cărțile, devine clar că această comunitate eseniană era formată din bărbați celibatari, care își dedicaseră viața castității, în virtutea credințe că trăiau la sfârșitul timpului.
Ei credeau că Dumnezeu va interveni în istorie spre a distruge forțele răului și a-i răsplăti pe cei drepți. Alte cărți conțin rugăciuni ale comunității și psalmi — cărți cu poeme, asemănătoare Psalmilor din Biblia evreiască. Altele oferă interpretări stricte ale legilor lui Moise și afirmă că aceste legi trebuie înțelese și urmate de membrii comunității. Există și cărți cu un conținut vizionar — ele povestesc ce se va întâmpla la sfârșitul timpului, când forțele binelui (de partea membrilor comunității) se vor lupta cu forțele răului (Diavolul și reprezentanții săi pe pământ de exemplu, armatele romane) și le vor birui înainte de venirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
În concluzie, aceste descoperiri sunt deosebit de importante pentru înțelegerea iudaismului din zilele lui Christos — chiar dacă ele nu se referă deloc la Iisus însuși sau la urmașii săi, în ciuda a ceea ce afirmă Leigh Teabing. Poate că cea mai importantă caracteristică a Manuscriselor de la Marea Moartă este faptul că ele subliniază importanța viziunii apocaliptice evreiești în vremea lui Iisus. Datorită importanței gândirii apocaliptice în înțelegerea lui Iisus (subiectul unui capitol viitor) și pentru a elucida relația lui cu femeile (un element-cheie în Codul lui Da Vinci), ar trebui să explic ce era cu adevărat pocaliptismul, așa cum aflăm din Manuscrisele de la Marea Moartă și din alte documente evreiești, datând cam din aceeași perioadă.

Biblioteca de la Nag Hammadi
În Codul lui Da Vinci, când Leigh Teabing încearcă să o convingă pe Sophie Neveu că cele mai vechi documente despre Christos îl descriu ca
fiind mai degrabă uman decât divin, el îi arată câteva dovezi.
Cei doi discută în biroul lui Teabing când acesta ia de pe raft o carte care se numește Evangheliile gnostice — despre care se spune că ar conține "fotografii a ceea ce păreau să fie fragmente mărite din documente vechi". El îi spune Sophiei: "Acestea sunt fotocopii ale documentelor de la Nag Hammadi și ale Manuscriselor de la Marea Moartă... cele mai vechi documente creștine." (p. 235)
Am arătat deja că Manuscrisele de la Marea Moartă nu sunt de fapt
printre cele mai vechi documente creștine. Trebuie să subliniez și că volumul despre care vorbește Teabing, Evangheliile gnostice, nu conține deloc fotografii de documente vechi, ci un studiu al textelor Nag hammadi aparținând autoarei de succes Elaine Pagels, foarte des citată în cartea lui Dan Burstein pe care am menționat-o mai devreme, Se cretele Codului. Totuși, Teabing punctează un lucru important: printre documentele de la Nag Hammadi se numără și scrieri gnostice, unele dintre ele semnificative pentru a înțelege felul în care era descris Iisus la începuturile Bisericii. Însă aceasta nu este nicidecum o descriere făcută în favoarea aspectului său omenesc.
Din nou trebuie să o luăm de la capăt și să analizăm, înainte de orice, modul în care au fost descoperite documentele de la Nag Hammadi. Întrucât această descoperire este mai importantă în intriga Codului lui Da Vinci decât Manuscrisele de la Marea Moartă, mă voi ocupa de ea mai amănunțit. Descoperirea a fost rezultatul unei întâmplări norocoase, foarte mult asemănătoare cu descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă. Dar a avut loc cu un an și jumătate mai devreme și într-o cu totul altă parte a lumii — nu în pustiul Iudeii, lângă Marea Moartă, ci în pustiul Egiptului, lângă Nil.

Biblioteca Nag Hammadi si gnosticismul crestin timpuriu
În Codul lui Da Vinci, Leigh Teabing se referă la Evanghelia lui Filip și alte cărți din această colecție numindu-le "Evanghelii gnostice". Ce înseamnă asta? Gnosticismul este un termen folosit de experți pentru a se referi la un mare număr de religii cunoscute în secolele al II-lea și al III-lea creștine. Este derivat din gr.gnosis, care înseamnă "cunoaștere". Aceste religii sunt numite gnostice pentru că pun accentul pe necesitatea adevăratei cunoașteri spre a dobândi mântuirea; mai precis, ele predică adevărata cunoaștere de sine. Numai atunci când oamenii se cunosc pe ei înșiși cu adevărat, ei pot fi eliberați de relele acestei lumi.
Relele acestei lumi, se pare, sunt legate de existența noastră materială în sine pentru că, după părerea gnosticilor, lumea materiei este în mod inerent sub stăpânirea răului, iar spiritele care sunt prinse în corpurile noastre (rele, materiale) trebuie să se elibereze. Chiar dacă printre diversele grupări gnostice au existat un mare nu- măr de practici și credințe diferite (așa cum sunt și astăzi în grupările care se autointitulează creștine), se pare că majoritatea gnosticilor din Antichitate subscriau la câteva doctrine fundamentale:
1. Lumea.
Am văzut că evreii apocaliptiști erau dualiști, crezând că există două componente fundamentale ale realității: binele și răul.
Gnosticii erau dualiști extremiști, crezând că lumea fizică este rea în
mod inerent, în opoziție cu lumea spiritului, care este bună.
2. Împărăția divină. Prin urmare, Dumnezeul adevărat nu a creat a- ceastă lume materială. El este în întregime spirit.
Conform miturilor povestite de gnostici unele dintre ele sunt păstrate printre documentele de la Nag Hammadi, la un moment dat în eternitate,
Dumnezeu a dat viață unor urmași divini, care la rândul lor s-au îm-
perecheat și au avut urmași.
Dar în împărăția divină a avut loc o catastrofă atunci când una dintre ființele divine (adesea numită Sofia, o zeitate feminină al cărei nume înseamnă "înțelepciune") s-a separat de restul și a zămislit spontan o altă ființă divină. Aceasta din urmă, născută în afara împărăției divine, era rea. Împreună cu urmașii lui, care au fost și ei zămisliți, el a creat lumea materială ca o închisoare pentru aceea care căzuse în greșeală.
(Sofia).
3. Oamenii.
Astfel, Sofia a fost prinsă și închisă în această lume materială, mai exact în corpul omenesc. Mulți oameni au în ei această scânteie de divinitate. Acești oameni tânjesc să scape din lumea aceasta. Alți oameni nu au scânteia în ei; aceștia sunt ca alte animale, care pur și simplu încetează să existe atunci când mor.

4. Mâ ntuirea.
Scânteia divină din oameni poate evada numai învățând de unde a venit, cum a ajuns acolo și cum se poate întoarce.
Eliberarea de această lume materială rea vine, cu alte cuvinte, numai
prin eliberarea cunoașterii(gnosis).

5.Biserica.
Mulți gnostici susțin că acei creștini care cred în Christos și fac bine pot obține un dram de mântuire atunci când vor muri (prin opoziție cu alți oameni, care pur și simplu vor înceta să existe). Dar adevărata viață de apoi, în toată slava, este rezervată numai gnosticilor, numai acelora care au în ei scânteia divină și care au ajuns să cunoască pe deplin secretele mântuirii.

6. Mântuitorul divin.
Această cunoaștere nu poate fi totuși obținută numai prin înțelegerea acestei lumi. Cunoașterea trebuie să vină din lumea exterioară, printr-un salvator divin care aduce cunoașterea mântuirii din ceruri. Pentru gnosticii creștini (existau și gnostici necreștini, care aveau o cu totul altă explicație a mântuirii), Christos este acela care vine din ceruri spre a aduce această cunoaștere. Gnosticii de diverse tipuri l-au înțeles pe Christos în feluri diferite. Unii dintre ei erau docetiști și susțineau că Christos, o ființă divină, a venit pe pământ sub chip de om, dar, ca ființă divină, nu era din carne și sânge. Alți gnostici credeau că Christos era ființa divină care a intrat în trupul omului Iisus când acesta a fost botezat; în timp ce se afla în corpul lui Iisus, el i-a învățat pe cei ce l-au urmat adevărul care putea aduce mântuirea. A părăsit apoi trupul lui Iisus înainte ca el să moară. De aceea, pe cruce, Iisus a strigat: "Doamne Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?" Pentru acești gnostici, elementul divin l-a părăsit pe Iisus când el se afla pe cruce.

Am expus aceste variate doctrine nu pentru că eu cred că este important ca fiecare să aibă câteva noțiuni de bază despre gnosticismul antic, ci pentru că în Codul lui Da Vinci, Leigh Teabing pretinde că așa numitele Evanghelii gnostice de la Nag Hammadi îl descriu pe Iisus în principal ca om, și nu ca ființă divină, în contrast cu Evangheliile din Noul Testament. Sper că această discuție despre documentele de la Nag Hammadi a lămurit două lucruri. Pe de o parte, Teabing are dreptate când spune că, în aceste documente, viziunea asupra lui Christos este în contradicție cu ceea ce a-flăm din Noul Testament. Dar pe de altă parte, el greșește complet când afirmă că diferența constă în descrierea lui Iisus ca fiind un simplu om, în aceste texte.
De fapt, este tocmai invers. Aceste texte inclusiv acela pe care îl citează Teabing, Evanghelia după Filip ca și altele (printre care un alt document important pentru Codul lui Da Vinci, și anume Evanghelia Mariei Magdalena, care nu a fost găsit la Nag Hammadi, ci în altă parte) — nu pun deloc accentul pe umanitatea lui Christos.
Unele din aceste texte par să îl imagineze pe Christos ca pe o ființă divină cu aparență umană — el este important totuși nu ca om, ci ca reședință temporară a divinului Christos, care aduce mântuirea prin revelarea adevărului despre condiția umană acelora care sunt capabili să ajungă la cunoașterea eliberatoare.

sursa: Adevar si Fictiune in Codul lui DaVinci de Bart Ehrman
Sus In jos
Soimos
mantuitor de religie
mantuitor de religie
avatar

Numarul mesajelor : 7108
Varsta : 51
Localizare : pe drum
Puncte : 6685
Data de inscriere : 20/04/2008

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 4:43 pm

GaSpAr a scris:

Istoricii pot recunoaște ceva adevăr în aceste afirmații, dar, în ansamblu, ele conțin mai multă ficțiune decât fapt istoric. Primul lucru ce se impune a fi discutat este cursul pe care l-a urmat creștinismul până la faimoasa convertire a împăratului Constantin la credință.

De cand ai tu competente sa contrazici tocmai tu pe toti istoricii de pe planeta Terra care s-au preocupat intens de aceasta problematica ?

Citat :

Dar după ce împăratul Constantin s-a convertit la creștinism, se pare că a asimilat acest zeu Dumnezeului creștin.
Imparatul Constantin nu s-a convertit la crestinism decat pe patul mortii ...adica atunci cand nu mai avea nicio putere.
El a ales ca Zeu pe Yahwe ...si i-a transmis toate puterile lui Sol Invictus .. doar ptr ca a vazut ce putere de fanatizare are acest zeu si "fiul sau" la secta crestina care ii slavea pe acesti doi zei, care erau de fapt TREI!

Citat :

Nu existau două facțiuni care se războiau, așa cum afirmă Teabing. Ci era o populație majoritară păgână, care persecuta o minoritate creștină.
Asa a fost pina la Theodosius care a declarat religia crestina ca religie de STAT in intreg imperiul roman!
Dupa acea lucrurile s-au schimbat oarecum ptr ca "noii crestini" ucideau si torturau pe toti paganii care nu doreau sa se converteasca la noua religie ... ba chiar si pe "vechii crestini" care au fost schingiuiti pina atunci cei care nu doreau sa treaca la Noul Crestinism!

Citat :

La începutul secolului al IV-lea, pe vremea convertirii împăratului Constantin, în Alexandria, Egipt, un important centru al creștinătății, trăia un învățător popular pe nume Arie. Acesta a încercat să rezolve problema identității lui Iisus susținând că la început a fost numai Dumnezeu Tatăl.
Dar că, la un moment dat în eternitate, Dumnezeu l-a creat pe Fiul său și prin acest Fiu al lui Dumnezeu, Christos, el a creat toate lucrurile. Christos era deci o ființă divină dar era subordonat lui Dumnezeu Tatăl, ca fiind creația sa dintâi. Și Christos a fost cel care a dat viață tuturor lucrurilor. El s-a făcut om născându-se din Fecioară și a murit pentru păcatele omenirii, apoi a înviat din morți și continuă să trăiască alături de Dumnezeu, ca Fiu al lui Dumnezeu, în ceruri.
Rau ai mai ajuns daca sa crezi asemenea prostii!
Cu cine l-a facut Yahwe pe Isus ... cu Aschera... "dumnezeitza" care era considerata ca fiind nevasta lui Yahwe ?
...conform textelor gasite la Kuntillet 'Adschrud ...dar si in Cartea lui Ieremia exista referiri la Așerah atunci când se folosește titlul de „împărăteasa cerului” în cap. 7 și cap. 44?
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 6:28 pm

Mai zic pentru ultima data, tot ce ai citit sunt afirmatiile lui Ehrman, care cu siguranta este mult mai pregatit decat tine. Wink
Sus In jos
Soimos
mantuitor de religie
mantuitor de religie
avatar

Numarul mesajelor : 7108
Varsta : 51
Localizare : pe drum
Puncte : 6685
Data de inscriere : 20/04/2008

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 6:50 pm

GaSpAr a scris:
Mai zic pentru ultima data, tot ce ai citit sunt afirmatiile lui Ehrman, care cu siguranta este mult mai pregatit decat tine. Wink
Habar nu am cine e acel Ehrman ...dar daca zice ceea ce am spus si eu bazandu-ma pe o cu totul alta documentatie .. in mod sigur ca acel Ehrman nu era un prost ...ba poate ca era chiar un istoric sau doctor in Teologie ... habar n-am ...poate imi spui tu mai multe despre acest Ehrmann
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 6:55 pm

Sus In jos
Soimos
mantuitor de religie
mantuitor de religie
avatar

Numarul mesajelor : 7108
Varsta : 51
Localizare : pe drum
Puncte : 6685
Data de inscriere : 20/04/2008

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 6:59 pm

GaSpAr a scris:
http://en.wikipedia.org/wiki/Bart_D._Ehrman

E clar ... am inteles!
E vorba de un idiot care se crede "om de stiinta"si care povesteste prostii placute urechilor clapauge ale unor indoctrinati irationali !

Sunt multi boi ca asta ...cum de te-ai oprit tocmai asupra lui?
Altul care sa debiteze prostii mai mari ...nu ai gasit?
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 7:01 pm

Soimos a scris:
GaSpAr a scris:
http://en.wikipedia.org/wiki/Bart_D._Ehrman

E clar ... am inteles!
E vorba de un idiot care se crede "om de stiinta"si care povesteste prostii placute urechilor clapauge ale unor indoctrinati irationali !

Sunt multi boi ca asta ...cum de te-ai oprit tocmai asupra lui?
Altul care sa debiteze prostii mai mari ...nu ai gasit?
macar citeste toata pagina. nu este un crestin ci agnostic, bou nu este( daca bou inseamna sa nu fii de acord cu Soimos asta e altceva) Si eu pot spune ca boii aia ai tai de pe theologe sunt niste incompetenti sau pot spune ca sunt vanduti masoneriei, desi as avea motive sa zic, dar totusi nu zic.
Sus In jos
Soimos
mantuitor de religie
mantuitor de religie
avatar

Numarul mesajelor : 7108
Varsta : 51
Localizare : pe drum
Puncte : 6685
Data de inscriere : 20/04/2008

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 7:18 pm

GaSpAr a scris:
macar citeste toata pagina.
Am citit un alt link despre el si am aflat ca el a fost un fanatik al Bibliei scare spre deosebire de tine nu a mai gasit motive bazate pe RATIUNE de a
impaca "invataturile" Bibliei cu Viata ...asa ca a trecut la Agnosticism ...adica tot la NESTIINTA!
Si pe un NESTIUTOR ca asta ...vrei tu sa mi-l vinzi ca "mare savant"?

Cat despre Masonerie ...de cate ori sa-ti explic ca aia este tot o religie ...dar care spre deosebire de religia ta si-a propus in alt mod sa puna mana pe ceea ce ravneste si religia ta sa puna mana!

Cu alte cuvinte ...e vorba de acelasi rahat ...doar ca e diferita pozitia din care-l manaci!
Sus In jos
GaSpAr
Arcas
Arcas
avatar

Numarul mesajelor : 850
Varsta : 26
Localizare : Iasi
Puncte : 966
Data de inscriere : 13/05/2011

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 7:34 pm

Soimos a scris:
Am citit un alt link despre el si am aflat ca el a fost un fanatik al Bibliei scare spre deosebire de tine nu a mai gasit motive bazate pe RATIUNE de a
impaca "invataturile" Bibliei cu Viata ...asa ca a trecut la Agnosticism ...adica tot la NESTIINTA!
Si pe un NESTIUTOR ca asta ...vrei tu sa mi-l vinzi ca "mare savant"?
nu stiu ce cacaturi ai citit tu, dar te inseli amarnic. bineinteles cum este unul care zice adevarul, pentru tine e un nebun. unul ca Ehrman este mult mai valoros decat unul ca tine



Soimos a scris:
Cat despre Masonerie ...de cate ori sa-ti explic ca aia este tot o religie ...dar care spre deosebire de religia ta si-a propus in alt mod sa puna mana pe ceea ce ravneste si religia ta sa puna mana!

Cu alte cuvinte ...e vorba de acelasi rahat ...doar ca e diferita pozitia din care-l manaci!
masoneria este mult mai mult decat ai spus tu. masonii au o doctrina luciferica si lupta sa distruga crestinismul( lucru spus si de Albert Pike) si aproape l-au invins




Am observat ca esti vedeta pe forumurile romane si nu prea te apreciaza lumea. Normal cine ar putea aprecia un nebun?
Sus In jos
Soimos
mantuitor de religie
mantuitor de religie
avatar

Numarul mesajelor : 7108
Varsta : 51
Localizare : pe drum
Puncte : 6685
Data de inscriere : 20/04/2008

MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   Lun Iul 04, 2011 9:06 pm

GaSpAr a scris:
nu stiu ce cacaturi ai citit tu, dar te inseli amarnic. bineinteles cum este unul care zice adevarul, pentru tine e un nebun.
Adevarul unui AGNOSTIC ? ...adica a unuia care NU STIE NIMIC ? Poi ala nu e adevar ...ci aberatie !

Citat :

unul ca Ehrman este mult mai valoros decat unul ca tine
depinde ptr cine !
In mod sigur ca asa o fi ptr alti prosti care NU STIU la fel ca el ...adica Agnosici !
In schimb nu si ptr cei din jurul meu care nici mucii nui si arunca pe un prost care a intrat in secta PROSTILOR adica cea a NESTIUTORILOR ...ca doar asta inseamna Agnostic ...nu?


Citat :
masoneria este mult mai mult decat ai spus tu. masonii au o doctrina luciferica si lupta sa distruga crestinismul( lucru spus si de Albert Pike) si aproape l-au invins
Poi nu cumva crezi ca poti epuiza tema masoneriei in doua propozitii!
Doctrina Luciferica au toti "crestinii initiati" adica conducatorii bisericii ...sau nu sti ca Isus Christos a fost denumit Lucifer cca 1500 de ani ...adica atata vreme cat s-a folosit Biblia in limba latina ...parca am discutat acest subiect
Citat :


Am observat ca esti vedeta pe forumurile romane si nu prea te apreciaza lumea.
Te inseli!
De ex. pe Roportal sunt extrem de bine apreciat de cititori!
Normal cine ar putea aprecia un nebun?[/quote]
PENTRU ACEST ATAC LA PERSOANA ESTI LIMINAT 1 LUNA!
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina   

Sus In jos
 
Adevarul despre imparatul Constantin si legatura sa cu religia crestina
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Cruciada ptr dovedirea adevarului despre religie :: Fenomenul religios :: Crestinismul-actorii principali :: Personajele religiilor-
Mergi direct la: